Hooverphonic nu lasa loc de buna ziua

Stiti scena din filmele de actiune in care “ala bun” si “ala rau” se intalnesc mai mult sau mai putin intamplator intr-un club unde la final iese o bataie generala si toata lumea se bate/impusca cu toata lumea. Inainte de bataie insa, regizorul are o viziune artistica asupra locatiei. Asa ca in cadru apare o formatie care canta in fum mult si lumini rosiatice, iar vocea este o tipa care se misca lasciv. Daca stiti aceste cadre, puteti spune nu numai ca ati vazut multe filme proaste in viata, ci si ca ati fost la un concert Hooverphonic.
Hooverphonic apare pe scena pe n.v si se apuca de cantat fara niciun fel de salut (cat de cool…). La fel de muti de uimire raman pe parcursul reprezentatiei si tot la fel de tacuti pleaca de pe scena. Solista, Geike Arnaert (which I definitely would), canta fara repros, dar la cat de sintetizata ii este vocea nu prea ai cum sa stii cat de buna e Geike… ca vocal. Cea mai mare dezamagire a fost “Eden” deoarece cei trei “phonici” folosesc un negativ pentru a reda viorile si celelalte intrumente in afara chitarilor. Nu au cantat “Mad about you” si din cate tocmai am vazut pe net, nu le sta in fire sa nu o faca. Pacat, ar fi plecat mai multi oameni mai multuimiti acasa de banii dati pe bilet).
Nu pot spune ca regret experienta Hooverphonic, ci doar ca a fost un concert mediocru. La fel cum mi se par (inca) oamenii de pe aici.
Una peste alta, cred ca Hooverphonic e o trupa care merita sa fie vazuta daca dupa ei urmeaza Faithless. Si daca si la Bucuresti va exista o fanta de lumina care sa bata de jos in sus, pe sub fusta Geikei (vezi foto de mai jos).